
Accesorii Yoga – Ghidul Începătorului
Dacă te-ai hotărât să te apuci de yoga și dorești să-ți achiziționezi primele accesorii yoga, probabil te întrebi cum se folosesc acestea. Nu ești sigur dacă chiar ai nevoie de toate și câte dintre ele îți vor fi cu adevărat utile în practica ta? Citește mai departe și vei afla cum se folosesc cele mai populare accesorii.
Dacă frecventezi deja clase de yoga, probabil ești familiarizat cu o parte dintre aceste accesorii și știi care e rolul lor; însă poate nu știi sigur în ce merită să investești pentru practica ta de acasă și pe ce criterii alegi cele mai bune produse.
Iată de ce am hotărât să publicăm acest ghid al principalelor accesorii yoga folosite la clase, pe care ar fi bine să le ai la îndemână atunci când practici yoga. Vom vedea împreună cum se folosesc accesoriile, care sunt principalele lor beneficii și cum ne putem folosi de ele pentru a ne îmbunătăți practica.
Salteaua Yoga – Cel Mai Important Accesoriu Yoga
O saltea yoga e un must atunci când vine vorba de practica yoga, și dacă îți iei practica în serios, probabil îți vei dori salteaua ta, chiar dacă majoritatea studiourilor au saltele disponibile. Iar dacă îți dorești să practici și acasă sau în călătorii, vei avea nevoie de o saltea pe care să o poți lua cu tine peste tot.

Saltelele sunt disponibile într-o gamă foarte variată de prețuri și modele. Dacă ești la început, probabil că vei dori un produs care-și face treaba, la un preț cât mai accesibil.
Dacă îți achiziționezi singur prima ta saltea, în primul rând asigură-te că achiziționezi un produs creat special pentru yoga. Saltelele de fitness sau gimnastică au alte grosimi, texturi și materiale, așadar nu le vei putea folosi la practică. Acestea pot fi prea groase, prea alunecoase și chiar te pot pune în pericol în timpul asanelor, pentru că nu-ți oferă suportul necesar. De asemenea, materialul din care sunt realizate tinde să se întindă, riscând astfel să nu poți păstra o postură de echilibru prea mult timp.
De asemenea, îți recomand să nu alegi unul dintre modelele cele mai subțiri, de travel, sau modelele cele mai ieftine din magazinele sportive. Pentru început, o grosime de minim 3-4 mm e necesară pentru a-ți oferi confortul necesar în timpul practicii. Orientează-te spre modele entry sau mid-level realizate de branduri dedicate practicii yoga, pentru a te asigura că salteaua nu va aluneca și va rezista în timp.
Găsești aici o selecție a celor mai accesibile saltele yoga basic pentru începători.
Cărămida Yoga – Ajutorul Tău Pentru Flexibilitate
Cărămizile yoga sunt printre cele mai importante accesorii pentru începători. Acestea pot fi folosite într-o varietate de moduri, pentru a te asigura că reușești să exersezi și să ai parte de beneficiile asanelor yoga chiar dacă încă nu ești suficient de flexibil.

Dacă dorești să practici acasă sau să ai propriile tale cărămizi yoga atunci când mergi la clase, îți recomandăm să investești într-o pereche. În multe posturi vei avea nevoie de câte o cărămidă sub ambele mâini, tălpi sau genunchi.
Iată doar câteva dintre modurile în care poți folosi o cărămizile yoga pentru practica ta.
1. Ridică șoldurile în posturile în șezut
Petrecând atât de multe ore pe scaun, mulți dintre începători nu au flexibilitatea necesară pentru a sta confortabil în lotus sau în șezut pe saltea. De multe ori, aceștia vor curba coloana și vor ridica genunchii, postură care poate deveni inconfortabilă.
Astfel, o cărămidă sub șezut te ajută să îți găsești echilibrul în posturile de meditație fără a te forța.
De asemenea, dacă stai așezat pe cărămidă, poți reduce presiunea de pe genunchi în anumite posturi cum ar fi virasana.
2. Apropie podeaua în posturile din picioare
Există o întreagă varietate de asane realizate în picioare unde scopul e să atingi podeaua, dar pentru cei aflați la început de drum, acestea pot părea dificile.

O cărămidă plasată sub mâini te asigură că vei putea să-ți găsești echilibrul și să fii aliniat în postură, realizând-o corect și beneficiind astfel de toate avantajele acesteia.
De asemenea, plasarea cărămizilor sub brațe la aplecarea în față îți va proteja zona lombară.
3. Îți susține corpul în anumite asane
Cărămizile yoga sunt utile și pentru posturile de relaxare, unde poți plasa o cărămidă sub coloană pentru a relaxa și detensiona zona lombară sau cervicală.
Există o multitudine de alte feluri în care poți folosi cărămizile yoga pentru a te susține în timpul antrenamentelor, în funcție de nivelul tău, de stilul de yoga practicat și de conformația corpului tău.
Oricum, merită să investești în ele, deoarece acestea te vor sprijini chiar și atunci când nu vei mai fi începător, ajutându-te să duci unele posturi mai departe sau să-ți diversifici practica.

Noi recomandăm fie achiziționarea unei perechi de cărămizi yoga de plută fie a unei perechi de cărămizi yoga din spumă, deoarece multe dintre posturi necesită folosirea a 2 cărămizi yoga.

Atunci când cumperi o cărămidă yoga, trebuie să fii atent ca aceasta să aibă lățimea de minim 10 cm, deoarece astfel îți poate oferi stabilitatea de care ai nevoie. Reține: cărămida yoga trebuie să fie cât mai fermă și să nu-și modifice forma atunci când te așezi pe ea.
Curelele Yoga – Atinge Mai Ușor Picioarele
Accesoriile care te ajută să-ți “lungești” mâinile atât cât ai nevoie, curelele yoga sunt indispensabile antrenamentelor pentru începători.
1. Prinderea picioarelor fără a curba spatele
De exemplu, multe dintre posturile yoga presupun prinderea picioarelor, însă mulți nu reușim acest lucru fără un pic de ajutor. Sau fără să curbăm spatele, realizând incorect postura.

2. Anumite posturi cum ar fi Baddha Konasana
Curelele yoga se dovedesc a fi utile și pentru a-ți fixa corpul în anumite posturi specifice, cum ar fi supta baddha konasana.

3. Ridicarea și echilibrarea picioarelor în Natarajasana sau alte posturi de echilibru
Posturile de echilibru pe un picior pot fi destul de dificile până reușești să-ți găsești echilibrul. Pentru a le executa corect și a evolua în practica personală, recomandăm folosirea unei curele pentru prinderea piciorului în posturi cum ar fi Natarajasana (Dancer Pose) până când reușim să avem echilibrul și flexibilitatea necesare posturii.

Roata Yoga
Roata yoga e un accesoriu relativ nou, ce poate fi folosit în mai multe moduri pentru a diversifica asanele și a aduce creativitate în cadrul practicii tale yoga.
1. Posturile de extensie a coloanei
Roata yoga e excelentă pentru a oferi un masaj blând coloanei și a deschide pieptul și umerii. Având în vedere că mulți dintre noi ne petrecem mult timp la calculator, cu umerii aduși în față, aceste asane sunt nemaipomenite pentru a te scoate din rutina toxică.
Poți încerca posturi cum ar fi Fish Pose (Matsyasana) cu ajutorul roții yoga.

2. Hip Openers cu Roata Yoga
Posturile cum ar fi Utthan Pristhasana – postura șopârlei, sunt excelente pentru a te pregăti pentru asanele de tip hip-openers, iar cu ajutorul roții yoga, poți să încerci o alternativă creativă a acestei posturi.

Pături Yoga
Păturile sunt utile în mai multe posturi yoga, nu doar pentru a-ți ține de cald în savasana. 🙂
1. Elevarea șoldurilor în posturile de meditație
Asemeni unei cărămizi yoga, pătura te poate ajuta să ridici șoldurile pentru posturile în șezut, pentru a ajuta coloana și genunchii să se așeze natural în asane sau meditație.
2. Restorative Yoga
De asemenea, păturile pot fi folosite în posturile de restorative yoga, pentru a susține coloana sau sub genunchi, dacă suprafața este prea dură și anumite posturi devin dureroase.
Perne Yoga
Pernele yoga sunt utile pentru meditație, posturi de restorative yoga și ajutor în anumite asane. Se pot utiliza similar cărămizilor și păturilor yoga, pentru posturi de restorative yoga și elevarea șezutului în meditație.
1. Meditație
Dacă practici meditația pentru mai mult timp, vei avea nevoie de un suport confortabil pentru șezut, care să-ți asigure postura corectă. Astfel vei putea facilita meditația și aceasta va avea efecte optime asupra organismului.
2. Posturi de Relaxare a Coloanei sau Șoldurilor
De asemenea, dacă după antrenamentul yoga simți tensiuni sau disconfort, câteva posturi de restorative yoga te vor ajuta să detensionezi zinele afectate. Fie că e vorba de zona lombară, cervicală sau de șolduri, acestea pot fi relaxate cu ajutorul unor perne yoga plasate strategic.
Acum, după ce am trecut în revistă împreună cele mai utile accesorii yoga și la ce folosesc ele, te invităm să-ți alegi produsele preferate pe Zen Shop.

